Related Posts with Thumbnails

miercuri, 4 noiembrie 2009

Portret

Plimbare plăcută pe blog şi pe aici .


Vals

Nomadism

Sursa: Karl Doyle.

Mai multe fotografii din seria "Nomadicworlds" în prezentarea de mai jos.









A sta la masă

Sursa:Thomas Wilmer Dewing

"Ca mii de oameni luminaţi din clasa şi generaţia sa, din acest mare oraş, Londra, care nu mai preţuiesc fotoliile roşii de catifea şi ştiu că statuile moderne de marmură italiană sunt vieux jeu, Soames Forsyte locuia într-o casă necorespunzătoare cerinţelor lui. La intrare avea un ciocănel de aramă de formă ciudată, ferestrele fuseseră transformate pentru a se deschide în afară, iar în faţa lor erau vase de flori suspendate, pline de cerceluşi; în spatele casei (foarte distins) se afla o curte mică, pardosită cu cărămidă verde-jad, împrejmuită cu hortensii roz în ghivece albastre ca pana de păun. Aici, la adăpostul unui umbrar de culoarea pergamentului, care acoperea tot fundul curţii, stăpânii casei sau musafirii puteau şedea feriţi de privirile curioşilor, în timp ce-şi beau ceaiul sau se uitau la ultimele cutii de argint cumpărate de Soames.
Înauntru domina mobilierul în stil Empire sau William Morris. Pentru mărimea ei, casa era comodă; avea nenumărate nişe asemeni unor cuiburi, şi obiecte mici de argint erau răspândite peste tot, ca nişte ouă de pasăre.
În această desăvârşire generală se războiau două gusturi greu de împăcat. Aici trăia o stăpână a casei care şi întro insulă pustie şi-ar fi creat o atmosferă plăcută şi un stăpân pentru care atmosfera plăcută era o investiţie făcută de el pentru a-şi spori venitul cu fiecare obiect pe care-l cumpăra, conform legii întrecerii cu semenii săi. [...]
În conflictul care mocnea în interiorul acestei case, fu învinsă femeia. Ca în lupta dintre saxoni şi celţi, care se duce încă în sânul naţiunii, temperamentul mai impresionabil şi mai receptiv a fost silit să primească o supra structură convenţională.
Astfel, casa lor semăna aidoma cu sute de alte case care aveau aceleaşi aspiraţiuni înalte, devenind: „Acea fermecătoare căsuţă a lui Soames Forsyte, atât de originală, dragă – cu adevărat elegantă!”
Dacă în loc de Soames Forsyte, citim Jeames Peabody, Thomas Atkins sau Emmanuel Spagnoletti, adică oricare nume ale unui englez din înalta burghezie londoneză cu oarecare pretenţie de bun-gust, chiar dacă stilul mobilierului diferă, fraza va rămâne aceaşi.
În seara zilei de 8 august, o săptămână după expediţia de la Robin Hill, în sufrageria acestei case – „atât de originală, draga mea – cu adevărat elegantă!”, Soames şi Irene erau aşezaţi la masă. [...]
Fericita pereche şedea, nu faţă în faţă, ci în unghi drept, la frumoasa masă de lemn de trandafir; mîncau fără faţă de masă – semn de deosebită eleganţă – şi până acum nu schimbaseră nici o vorbă.
Lui Soames îi plăcea să vorbească în timpul mesei despre afaceri, sau despre cea ce a mai cumpărat, şi atâta vreme cât vorbea, tăcerea lui Irene nu-l chinuia. Dar în această seară îi fu cu neputinţă să vorbească. Htărârea de a construi casa îi apăsase sufletul toată săptămâna, şi se decise să i-o împărtăşească şi soţiei lui.
Nervozitatea lui – arătată cu prilejul acestei destăinuiri – îl supără profund. N-ar trebui să-l aducă în asemenea stare, femeia şi bărbatul sunt doar o singură fiinţă. Irene nu se uitase la el niciodată de când se aşezaseră la masă, şi Soames se întreba la ce oare se putea ea gândi în tot acest timp. Era greu, când un bărbat muncea atât de mult cât muncea el, câştigând bani pentru ea – da, şi cu durere în inimă – ca ea să şadă acolo privind – privind ca şi cum pereţii camerei ar întemniţa-o. Atât şi ar fi fost destul pentru ca bărbatul să se ridice şi să plece de la masă.
Lumina lămpii cu abajur roz cădea peste gâtul şi braţele ei. Lui Soames îi plăcea că Irene îmbrăca la masa de seară rochii decoltate, lucrul acesta îi dădea un sentiment de superioritate faţă de prietenii săi ale căror soţii se mulţumeau, când cinau acasă, cu rochii închise la gât sau cu simple rochii de după-amiază. Sub lumina trandafirie a lămpii, părul ei de culoarea cihlimbarului şi pielea albă făceau un minunat şi straniu contrast cu ochii căprui închis.
[...]
Irene era întotdeauna tăcută, pasivă, de-o blândă duşmanie; parcă se temea ca nu cumva printr-o vorbă, mişcare sau semn să-l facă să creadă că l-ar iubi; şi Soames se înteba: „Trebuie oare să fie mereu aşa?”
Ca mulţi cititori de romane din generaţia sa (şi Soames era un mare cititor de romane), avea o concepţie de viaţă influenţată de literatură şi se legăna cu gândul că totul era o chestiune de timp. Până la urmă bărbatul cucerea întotdeauna inima soţiei sale. Chiar şi în cazurile când – o categorie de cărţi care nu-i prea plăceau – sfârşitul era tragic, soţia îşi dădea întotdeauna sufletul cu amarnice regrete pe buze, sau dacă soţul era cel care murea – neplăcută idee – ea se arunca asupra trupului său neînsufleţit pradă unor remuşcări chinuitoare. "
J Galsworthy - Forsyte Saga.


Vêtements ...

Fotografii de William Selden, stilistă Katie Shillingford, pentru numărul din noiembrie 2009 al lui "Daze and Confused".

Assemblage

:)

Nu e vorba de teoria lui Deleuze ci de ... etichete şi ambalaje, mai exact, de istoria lor.
Pe site-ul cerebro.com se vând şi la ora actuală sute de etichete vechi ale ţigărilor, fructelor, legumelor şu chiar ale ... pachetelor de biscuiţi de odinioară.
Un loc minunat unde oricine se poate plimba în linişte!

Lounge

Coffee Prelude 8


marți, 3 noiembrie 2009

Iluzie perfectă

Sursa: aici.
Criza cu "C" mare...

În timpul războiului, pentru că nylonul era rechiziţionat pentru a fabrica din el paraşute nu existau ciorapi pentru doamne. Aşa că s-a descoperit o modalitate de "înlocuire": Doamnele îşi colorau picioarele şi-şi desenau "linia" ciorapului cu un creion, pentru ca iluzia să fie perfectă.

Cutie


Un film de Bruno Bozzetto, o perspectivă "reală" asupra vieţii, chiar dacă e un desen animat. Dar e făcut de un desenator de geniu.

Premiu de la Vic

Am luat un premiu de la Vic şi îl pun instant pe blog.
:)
Partea primă:

Şi partea a doua de premiu:

Mulţumim Vic.
Pentru Vic un premiu de la mine:




:)
P.S: Ştiu, e trimis MP3 dar l-am pus si varianta youtube :)

Vie de geisha

Fotografie de T. Enami.
Mai multe fotografii ale lui în prezentarea de mai jos:








Şi mai multe informaţii despre T. Enami aici.

Le collier de Rachel

« Un parfum violent monta jusqu'à lui, un parfum de cassolette orientale, de benjoin, d'encens; un parfum connu, et que cependant il ne parvenait pas à identifier. Prudemment, du bout de l'ongle, il écarta le lit de sciure : de petits œufs jaunâtres apparurent, brillants et poussiéreux. Et tout à coup le passé lui sauta au visage : ces grains jaunes...Le collier d'ambre et de musc ! Le collier de Rachel. »

Roger Martin du GardLes Thibault.

„Un parfum violent îl izbi în faţă: un parfum de vas oriental, de miresme, de smirnă, de tămâie; un parfum cunoscut şi pe care totuşi nu izbutea să-l identifice. Cu vârful unghiei îndepărtă cu grijă stratul de rumeguş; se iviră, strălucitoare şi prăfuite, un şir de ouşoare mici, gălbui. Şi, dintr-o dată, trecutul îi răsări în faţă: boabele astea galbene… Un colier de chihlimbar şi mosc! Colierul Rachelei!”

Roger Martin du GardFamilia Thibault.

Cartea de marti 14

Calistrat Hogas-pe drumuri de munte

Dulceaţă 13


Postări mai vechi